Avertizări Avertizări

Înapoi

5 bazine hidrografice sub atenționare de Cod Galben

Conform situaţiei hidrometeorologice actuale, specialiștii I.N.H.G.A. au emis o atenționare hidrologică de Cod Galben, care intră în vigoare astăzi,  la ora 11:00 și este valabilă până mâine, la ora 12:00.

Sunt vizate în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri. Exista riscul depăşirii COTELOR DE ATENŢIE pe râurile din bazinele hidrografice Mureş, Timiş și  Bârzava, în judeţele Hunedoara, Arad și Caraş Severin. Acestea intră sub incidența Codului Galben începând de astăzi, ora 11:00, până la miezul nopții.

De asemenea, râurile din bazinele hidrografice Tur și Lăpuş din judeţele Satu Mare și Maramureş sunt plasate sub aceeasi atenționare, începând de astăzi, ora 11:00, până mâine, la ora 12:00.

Conform procedurii de codificare a informărilor, atenționărilor și avertizărilor hidrologice care se emit în cazul producerii de fenomene hidrologice periculoase la scară națională sau regională din 10.09.2012, Codul Galben  atrage atenția asupra riscului de viituri sau creşterilor rapide ale nivelului apei, care necesită o vigilență sporită în cazul desfașurării unor activități expuse la inundații. Se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie și viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale În secțiunile monitorizate hidrometric, se pot produce depășiri ale COTEI DE ATENȚIE/Fazei I de apărare.

 

În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice, vom reveni cu informații.